Saptamana trecuta s-a incheiat misiunea de evaluare a Romaniei de catre FMI condusa de catre Eric de Vrijer. Tara noastra a trecut in mare cu bine testul, insa a primi multe „teme” de facut pentru acasa plus si o nota scazuta la purtare.
Majoritatea masurilor pe care le-a anuntat guvernul au fost fie respinse fie amanate pentru 2013 sau mai tarziu.
Principalul scop urmarit de FMI este insa usor de inteles. Din anul acesta, Romania va trebui sa ramburseze din creditul de 20 mld Eur luat in 2009. Cel mai dificil moment va fi in 2013, cand vom avea de returnat 5 mld Eur, aproape 4% din PIB. FMI doreste un singur lucru: sa nu piarda creditele acordate, asa ca va „pune bicul” pe noi si ne va mentine cheltuielile la un nivel suficient de scazut cat sa putem sa ne achitam obligatiile.
Din punct de vedere etic, este un lucru corect, pentru ca am luat bani pe care ii vom returna. Din punct de vedere economic, ne va incetini insa cresterea economica. Nu contest decizia de a ne imprumuta, la acel moment fiind singura solutie. 2009 a fost un an critic, in care presiunea pe sistemul bancar a fost imensa atat in Romania cat si international, asa ca la momentul respectiv creditul acesta a fost singura solutie pentru a preveni o prabusire puternica a leului.
Vreau insa sa va spun un secret: Tarile inteligente nu returneaza aproape nici o data valoarea sumelor imprumutate. Poate vi se pare ciudat, insa exista doua valori ale banilor: valoarea nominala si valoarea reala. Valoarea nominala a 1000 de lei se mentine constanta si peste 30 de ani, 1000 de lei vor fi tot 1000 de lei. Valoarea reala este insa cu totul altceva: acum, cu 1000 de lei putem cumpara un cos de produse. Peste 30 de ani, cu 1000 de lei vom fi norocosi daca vom mai putea cumpara doar cosul, fara produse, pentru ca in timp, valoarea reala a tuturor monedelor este erodata prin inflatie, iar puterea de cumparare a unei unitati monetare, scade constant. Cum poti insa sa nu returnezi sumele imprumutate? Simplu: rostogolesti datoria pana cand valoarea ei nominala va fi suficient de mica si nu va mai reprezenta nimic. Exista insa doua conditii esentiale: dobanda sa fie mai mica decat inflatia si sumele imprumutate sa fie folosite pentru dezvoltare organica, adica investitii. Daca ma imprumut doar pentru a consuma, atunci nu fac decat sa ma indrept cu pasi mari spre faliment.
Ce ar trebui sa faca guvernul Romaniei? Evident sa nu forteze tara sa ramburseze sumele scadente in perioada imediat urmatoare. De altfel, acest pas a si fost facut: o noua linie de finantare este disponibila Romaniei si as paria ca cel mai tarziu in 2013 va fi folosita; nu uitati, la anul avem de rambursat peste 5 mld Eur. In opinia mea datoria catre FMI nu ar trebui platita ci permanent rostogolita astfel ca in timp inflatia va rezolva „problema”.
Mai ramane doar un singur aspect: folosirea macar partial a sumelor atrase pentru a genera crestere economica: adica, guvernul trebuie sa canalizeze bani spre investitii. Din pacate, la acest capitol actualul guvern a produs performate foarte slabe, cel putin pana acum. Scandalul economic, promisiunile (bine ca in mare doar promisiuni pana acum) electorale socialiste si nerespectarea institutiilor de drept au creeat o imagine profunt anti-business a guvernului USL. Datoria actuala a Romaniei nu este una foarte mare, insa nu poate fi platita fara sacrificii mari din partea economiei. Gestionarea ei presupune inteligenta si un plan de actiune pe termen lung. Esecul va insemna condamnarea Romaniei la o perioada indelungata de stagnare eocnomica, pentru ca nu vor reusi sa crestem din datorie. Reusita ar fi o crestere economica peste nivelul dobabzii platite si al infaltiei.
Asa ca alegatori si guvernanti: alegeti-va bine pasii, mai ales cei pe termen lung, pentru ca miza e foarte mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu